Din februarie 2020 încoace, fiecare lună a fost peste aceeaşi din 2019 ca număr de tranzacţii la Bursă. Ce semnificaţii sunt şi ce arată despre comportamentul investitorilor. Investitorii de la BVB, cu 58,2% mai multe tranzacţii în primele luni din 2020 faţă de aceeaşi perioadă din 2019

Autor: Tibi Oprea 13.09.2020

Martie 2020, cea mai bună astfel de lună din ultimii 11 ani în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii.

Din februarie 2020 încoace, adică de când coronacriza a început să se infiltreze în ramurile econo­miei, ceea ce a dus la măsuri extraordinare de caran­tină, fiecare lună de la Bursa de la Bucureşti a fost peste aceeaşi lună din 2019 în privinţa numărului de tranzacţii.

Acest lucru arată pe de o parte că mulţi investitori s-au repliat în privinţa portofo­liilor de la Bursă, pe fondul unei volati­lităţi caracterizate ca fiind cea mai sălbatică pentru pieţele de capital de la criza din 2008 încoace, iar alţii, profitând de preţurile scăzute, pe care le-au văzut ca oportunităţi, şi-au com­pletat portofoliile.