Nuclearelectrica va investi 190 mil. euro într-o instalaţie de detriere la Cernavodă, din care 150 mil. euro va fi finanţare printr-un împrumut cu BERD. Depunerea de oferte, până pe 21 octombrie

Autor: Liviu Popescu 10.09.2020

Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România, şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cel mai mare investitor instituţional din România, aşteaptă până pe 21 octombrie 2020 depunerea de oferte pentru o instalaţie de detriere, investiţie de 190 milioane de euro la Cernavodă.

Astfel, din această sumă, 150 milioane de euro urmează să fie finanţată printr-un împrumut de la BERD, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul BERD.

“SNN a iniţiat procedura de achiziţie a lucrărilor de finalizare a Instalaţiei de Detritiere de la Cernavodă. Companiile interesate sunt rugate să urmeze paşii descrişi pe site-ul BERD şi să îţi manifeste interesul prin aplicare”, se arată în anunţul SNN.

Nuclearelectrica arată într-un raport că prin eneficiile pe termen mediu şi lung această investiţie reprezintă un proiect prioritar al companiei, făcând parte organic din strategia de dezvoltare, implementarea acestuia sprijinind semnificativ controlul costurilor asociate dezafectării şi maximizarea eficienţei economice. “Sinergiile pe care le creează în perspectiva implementării Proiectului de Retehnologizare a Unităţii 1 CNE Cernavodă reprezintă un puternic argument suplimentar în susţinerea Proiectului”.