Ce puteţi citi în următoarea ediţie din Business MAGAZIN: Cum se vede criza din cel mai hip loc al Capitalei

Autor: Ioana Matei 14.09.2020

► Dacă până nu demult, o plimbare pe Calea Victoriei nu era completă fără o incursiune printre vitrinele Gucci, Hugo Boss sau a altor magazine de lux, acum, o coadă de oameni aliniaţi în afara unui spaţiu atipic, unde sunt servite îngheţată, cafea şi prosecco, îţi dezvăluie o repoziţionare a arterei comerciale a Capitalei. Vitrinele goale sunt din ce în ce mai multe, iar locul brandurilor de fashion strălucitoare este luat de cel al barurilor şi cafenelelor cochete, care se adresează clientelei diverse aflate acolo în orice seară a săptămânii. Este aceasta noua viaţă a Căii Victoriei?

► Întrebarea „ar trebui sau nu ca o companie să plătească o parte din cheltuielile cu utilităţile sau de alt tip pentru angajaţii care lucrează de acasă”, a stârnit o serie de reacţii pe reţeaua de socializare dedicată mediului pro­fesional LinkedIn. În timp ce mulţi dintre cei care au comentat sunt de părere că răspunsul fără echivoc este da, alţii consideră că suntem la ani lumină distanţă de măsurile pe care le iau deja statele vestice. Cum stau de fapt lucrurile în România când vine vorba despre decontarea cheltuielilor cu locuinţa ale angajaţilor care lucrează de acasă?