Marile companii farma şi cercetătorii lucrează la un vaccin pentru COVID-19. Care sunt etapele de dezvoltare pentru un astfel de produs?

Autor: Georgiana Mihalache 14.09.2020

♦ Sunt şase etape, de la cea de înţelegere a structurii virusului, la studiile clinice şi monitorizarea efectelor, până când un vaccin poate ajunge pe piaţă ♦ De obicei, între 10-15 ani durează procesul de creare şi testare a unui vaccin.

Companiile farmaceutice, organizaţiile de cercetare din cadrul unor instituţii cu prestigiu sunt angrenate în lupta pentru găsirea unui vaccin împotriva COVID-19, în contextul în care la nivel mondial sunt peste 28 milioane de persoane infectate cu noul virus.

Şi în România numărul de persoane infectate a depăşit vineri, 11 septembrie, pragul de 100.000 de pacienţi, la şapte luni de la izbuncnirea virusului în ţară.

Cel mai aşteptat produs din industria farma este un vaccin care ar putea să diminueze răspândirea virusului şi astfel să fie ţinută sub control boala, însă procesul de dezvoltare al unui astfel de vaccin este îndelungat. Situaţia de criză sanitară la nivel global a accelerat însă cercetările în acest domeniu, iar companii farma s-au transformat din competitori în colaboratori pentru a scoate pe piaţă un produs eficient.