Nicio săptămână fără suspans pentru Drumul Taberei. Se deschide sau nu se deschide metroul?

Ziarul Financiar 14.09.2020

Trebuia „să se deschidă“ vineri. Şampania era la rece. Nici de data asta n-a fost să fie. Premierul Ludovic Orban a arătat vineri că metroul Drumul Taberei  - Eroilor se va deschide când va fi semnat procesul-verbal de recepţie. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a avut ceva obiecţii, dar nu va dura, spune premierul, aflat la câteva sute de kilometri de metrou.

„Metroul Drumul Taberei se va deschide după semnarea procesului- verbal de recepţie. Iar semnarea procesului-verbal de recepţie, în momentul de faţă, mai depinde de doar câteva obiecţii din partea ISU pe care le-am discutat şi cu domnul ministru şi cu conducerea Metrorex, pentru care se lucrează. Rezolvarea acestor obiecţii se va face într-un timp relativ scurt, de ordinul zilelor, nu de ordinul săptămânilor sau lunilor, aşa cum am văzut în tot felul de speculaţii pe această temă“, a afirmat Orban, la Orşova, în campanie electorală fiind.

Lucrările la magistrala 5 de metrou Râul Doamnei – Eroilor  au început acum nouă ani. Povestea trebuia încheiată acum şase ani. Ani de zile statul nu a dat însă niciun ban pentru lucrări, aşa că metroul a ajuns mai bătrân decât copiii din Drumul Taberei, înainte chiar de deschiderea primei staţii. Vineri, toată lumea politică promitea deschiderea liniei. Dar  deschiderea a fost din nou amânată. Pentru doar câteva zile, promite premierul.