Urmează videoconferinţa ZF Health & Pharma, miercuri-joi, 16-17 septembrie 2020. Cum arată sistemul sanitar românesc după şapte luni de la debutul pandemiei
La 26 februarie 2020 a fost anunţat primul caz de Covid-19 în România, iar o lună mai târziu, la jumătatea lui martie, s-a instituit starea de urgenţă. Şapte luni mai târziu, numărul de pacienţi confirmaţi a trecut de 100.000 de persoane.
Ziarul Financiar organizează videoconferinţa Health & Pharma, a noua ediţie a evenimentului, pentru a afla care sunt lecţiile pe care trebuie să le învăţăm din cea mai mare criză sanitară de până acum, generată de pandemia de Covid-19.
După ce la debutul primelor cazuri, spitalele nu au avut suficiente echipamente de protecţie pentru medici, aparatură de monitorizare a cazurilor, investiţii în paturi de terapie intensivă, care au fost principalele măsuri luate şi lecţia oferită de criza medicală? Aceasta este una dintre temele de dezbatere de la conferinţa ZF, organizată online în 2020, fiind a noua ediţie a evenimentului care dezbate teme de sănătate.
Miercuri, 16 septembrie, în prima zi a videoconferinţei, vom discuta despre cum s-au schimbat procedurile din spitale şi ce trebuie păstrat din modul în care funcţionează lucrurile în prezent şi când virusul se va răspândi cu o viteză mai redusă.
În plus, o temă importantă de discuţie este şi ce se întâmplă cu pacienţii cu alte afecţiuni. Ce opţiuni au ei pentru a se trata în siguranţă, mai ales în contextul în care o parte dintre spitale primesc doar bolnavi de Covid. În continuare, în România există o polarizare semnificativă în ceea ce priveşte actul medical, cu zone întregi neacoperite. Ce soluţii sunt pentru acei pacienţi care nu se pot deplasa pentru asistenţă medicală, cu atât mai mult în contextul pandemic actual?
La discuţia despre sistemul medical vor participa reprezentanţi ai autorităţilor, ai spitalelor de stat, dar şi ai clinicilor private, pentru a vedea cum putem scădea din presiunea pe sistemul medical.
Printre participantţii la conferinţă se numără managerul spitalului Carol Davila – Florentina Ioniţă Radu, managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, şi medicul Virgil Musta, şeful secţiei de boli infecţioase de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara“. Doctorul Musta se ocupă în special de bolnavii de Covid-19 la Timişoara şi va vorbi despre măsurile luate pentru a gestiona răspândirea virusului şi a trata bolnavii.
Din rândul operatorilor privaţi, Radu Gorduza Lupu, CEO al Medicover, al treilea operator medical din piaţă, va vorbi despre cum a gestionat criza în clinicile reţelei din ţară şi cum poate ajuta sistemul privat în lupta cu noul virus. La videoconferinţă va participa şi Mihai Marcu, preşedintele MedLife, cel mai mare operator privat, care a avut de gestionat cazuri de Covid în reţea, fiind totodată unul dintre principalii actori în testarea la nivel naţional, prin cele patru laboratoare.
Ioan Simion, fondatorul Sanconfind, va fi de asemenea speaker pentru a ne prezenta şi situaţia din afara Bucureştiului, din spitalul din Prahova pe care îl conduce.
A doua zi a evenimentului va avea în prim-plan industria de medicamente, care au fost principalele provocări şi cum putem avea acces la tratamente în lupta cu noul virus.
Chiar dacă actualul context nu mai permite conferinţele în forma în care am obişnuit participanţii, Ziarul Financiar aduce la aceeaşi masă, virtuală, reprezentanţi ai autorităţilor, ai sistemelor public şi privat, ai industriei farmaceutice pentru a dezbate care au fost cele mai mari provocări în pandemie, cum s-au adaptat, ce lecţii au învăţat şi ce trebuie să urmărim pe termen scurt şi mediu.