Acţiunile H&M cresc cu 12% la Stockholm după ce retailerul a raportat un profit de 8 ori peste aşteptările din piaţă

Autor: Alex Ciutacu 15.09.2020

Retailerul suedez H&M a raportat un profit peste aşteptările analiştilor, ceea ce transmite un semnal pozitiv în piaţă, în ciuda crizei generate de pandemie, potrivit Bloomberg.

Retailerul H&M a estimat că profitul înainte de taxe s-a ridicat la circa 230 milioane euro în trimestrul iunie-august, conform rezultatelor preliminare. Acest nivel este de 8 ori mai mare decât nivelul mediu estimat de analişti şi aproape dublu faţă de cea mai ridicată estimare.

Acţiunile H&M înregistrau o creştere de peste 12% marţi la ora 13.20 (n.r: ora României).

Retailerii cu preţuri reduse şi o prezenţă fizică puternică au început să recâştige teren pe măsură ce clienţii au ieşit din case şi au reînceput să îşi cumpere haine.

Suedezii de la H&M susţin că rezultatul s-a bazat pe modul în care au fost primite noile colecţii.

„Nivelul reducerilor de preţuri este încă ridicat faţă de anul trecut, dar mult mai jos faţă de aşteptările pe care le aveam noi când ne-am pregătit pentru al treilea trimestru”, a spus Nils Vinge, director pentru relaţia cu investitorii în cadrul H&M.

Vânzările au scăzut cu 16% în monedă locală, în comparaţie cu o scădere de 50% înregistrată în al doilea trimestru. H&M a intrat în al treilea trimestru cu 900 dintre cele 5.000 de magazine închise temporar şi le-a redeschis aproape pe toate până la finalul lui august. Astăzi, doar 142 de magazine mai sunt închise.