Cazurile de COVID-19 cresc iar în România: În ultimele 24 de ore au fost testate poztiv 1.111 persoane

Autor: Laura Buciu 15.09.2020

Autorităţile anunţă că în ultimele 24 de ore, în România, s-au înregistrat 1.111 cazuri noi de COVID-19, iar 51 de persoane au decedat. 

Potrivit Grupului de Comunicare Strtegică (GCS), până marţi, pe teritoriul României, au fost confirmate 105.298 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.111 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2.

Până marţi, 4.236 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat, 51 de decese fiind înregistrate în ultimele 24 de ore. Este vorba de 28 de bărbaţi şi 23 de femei, pacienţi internaţi în spitalele din Alba, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, unul la categoria 40-49 de ani, şase decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

49 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi şi pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.881, dintre acestea, 460 sunt internate la ATI.

Până marţi, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.110.024 de teste. Dintre acestea 21.049 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.767 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.327 la cerere.