Petrom îl numeşte pe Christopher Veit responsabil pentru activitatea Upstream după ce Peter Zeilinger a renunţat la mandat

Autor: Tibi Oprea 16.09.2020

Consilul de Supraveghere al OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai valoroasă companie de la bursa românească, l-a numit în şedinţa de marţi pe Christopher Veit în funcţia de membru al directoratului responsabil pentru activitatea Upstream după ce Peter Zeilinger a anunţat că renunţă la mandat începând cu 30 septembrie, adică la doar cinci luni şi jumătate de la numire. 

„În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul lui Peter Zeilinger, până la data de 16 aprilie 2023. Christopher Veit a acceptat numirea şi va prelua mandatul începând cu data de 1 octombrie 2020”, se arată într-un comunicat al Petrom. Chris Veit deţine o diplomă universitară în Inginerie Mecanică şi a absolvit un master cu specializare în ingineria petrolieră la Universitatea Minieră din Leoben.