După Afaceri: Un designer român a luat cu asalt piaţa de modă după ce a pariat pe creaţii făcute din fire electrice uzate. Alexandra Şipa a studiat la Londra, iar în prezent îşi împarte timpul între capitala Marii Britanii şi Bucureşti

Autor: Cristina Roşca 16.09.2020

Alexandra Şipa este un designer român care a luat cu asalt lumea modei în acest an după ce a creionat o întreagă colecţie pornind de la fire electrice uzate.

Creaţiile ei, „croşetate“ din deşeuri şi colorate în toate culorile curcubeului, au apărut în publicaţii internaţionale şi posturi de televiziune precum EuroNews sau „biblia modei“ Vogue. De ce? Pentru că moda este unul dintre cei mai mari poluatori ai planetei, iar sustenabilitatea este cuvântul cheie astăzi.