ROBOR la 3 luni a scăzut ieri pentru a treia zi consecutiv, până la 1,96%

Autor: Alexandru Nanu 16.09.2020

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, a scăzut miercuri,16 septembrie 2020, la 1,96% după ce marţi a fost cotat la 1,97% şi luni a fost cotat la 1,98%, prima scădere după 7 zile de stagnare în care a fost cotat la 1,99%.

Din data de 3 septembrie până la sfârşitul săptămânii trecute, în data de 11 septembrie, indicele ROBOR la 3 luni a rămas constant la 1,99%.

La începutul acestei luni, în datele de 1 şi 2 septembrie, indicele ROBOR la 3 luni a fost cotat la 2%.

Indicele ROBOR a mai atins acest nivel în luna februarie a anului 2018, când se situa puţin sub 2%.

Pe 20 mai ROBOR la 3 luni a scăzut la 2,43%, sub nivelul IRCC, indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor reglementat de OUG 19/2019, care era 2,44%.

Indicele ROBOR la 3 luni a înregistrat o tendinţă de scădere de la începutul anului, când era 3,19% în data de 3 ianuarie 2020.

ROBOR este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, precum şi dobânzile la creditele ipotecare. Creditele în lei cu dobândă variabilă, acordate înainte de luna mai 2019, sunt dependente de variaţia indicelui ROBOR.

IRCC a fost introdus în primăvara anului 2019. Valoarea iniţială era tot de 2,36%, iar ulterior a avut o evoluţie fluctuantă.