Termoenergetica dezminte afirmaţiile ELCEN: Sunt neavenite şi nefondate. Politizează subiectul termoficării

Autori: Dorin Oancea , Mediafax 16.09.2020

Compania Termoenergetica dezminte afirmaţiile făcute de ELCEN, considerând că sunt neavenite şi nefondate, fiind aruncate în spaţiul public înainte de alegeri în încercarea de a politiza subiectul termoficării, fără a realiza că pot pune panică în rândul populaţiei.

Compania ELCEN a anunţat o creştere explozivă a pierderilor de agent termic din reţeaua de termoficare a Capitalei, aflându-se foarte aproape de valoarea maximă peste care devine practic imposibilă o garantare sigură şi stabilă a alimentării cu energie termică şi electrică. Pierderile au ajuns în prezent la 2200 de tone de apă fierbinte pe oră, arată compania într-un comunicat.

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) consideră manipulator modul în care sunt folosite trunchiat, incomplet şi în mod evident cu rea-voinţă informaţiile prezentate de către reprezentanţii ELCEN, cu scopul de a induce în eroare opinia publică.

Compania spune că pe toată durata sezonului cald au fost executate mai multe tipuri de lucrări la reţelele de termoficare, în mai multe zone, din toate sectoarele Municipiului Bucureşti. În acest moment sunt în derulare lucrări de reabilitare a reţelei de termoficare în 19 şantiere. În paralel cu aceste şantiere, zilnic s-au executat şi se execută lucrări de mentenanţă sau lucrări programate pentru remedierea defecţiunilor şi a deficienţelor apărute, precum şi a avariilor survenite în reţea.

„De aici rezultă două aspecte foarte importante, prezentate trunchiat şi incomplet în comunicatul ELCEN, respectiv: a) opririle din reţeaua de termoficare implică atât goliri cât şi încărcări ale reţelei de termoficare ceea ce are drept consecinţă creşterea volumului apei de adaos invocat de ELCEN. b) opririle din reţeaua de termoficare implică neasigurare agentului termic către client sau consumator pe perioada desfăşurării lucrărilor (în cazurile unde nu există altă linie de alimentare cu agent termic, sau nu există posibilitatea de a realiza provizorate).”, arată compania.

Termoenergetica, care a preluat atribuţiile fostului RADET, intrat în faliment, susţine că ELCEN este cea care nu poate asigura debitele necesare funcţionării în parametrii optimi în 3 din cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti, întrucât la începutul acestei luni, odată cu intrarea în revizie a CET-ului Grozăveşti şi pornirea CET Vest se asigură un debit vehiculat de aproximativ 700 de tone pe oră, faţă de debitul asigurat înainte de această relocare, care era de 2.500 de t/h. Reprezentanţii ELCEN au invocat în acest sens o problemă tehnică, respectiv înfundarea singurului cazan de apă fierbinte (CAF) modernizat din incinta CET Vest, iar în aceste condiţii reprezentanţii CMTEB au făcut tot posibilul pentru asigurarea unei funcţionări cât mai echilibrate a sistemului fără a ieşi în spaţiul public şi fără a supune atenţiei opiniei publice problemele tehnice invocate de ELCEN.