BNR organizează o expoziţie, în perioada 15 septembrie – 14 octombrie 2020, dedicată celor 140 de ani de la înfiinţarea instituţiei

Autori: Dorin Oancea , Mediafax 16.09.2020

Banca Naţională a României organizează în perioada 15 septembrie – 14 octombrie 2020 expoziţia în aer liber dedicată aniversării  a 140 de ani de la înfiinţarea instituţiei, a şaisprezecea bancă centrală din lume din perspectivă cronologică. 

Expoziţia este amplasată în strada Lipscani nr. 25, în faţa Palatului Vechi al BNR, accesul fiind liber.

Vizitatorii pot afla informaţii despre istoria băncii centrale, personalitatea fondatorului instituţiei, Eugeniu Carada, originea monedei naţionale, dar şi detalii despre principalele atribuţii şi obiectivul fundamental al BNR – asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. O secţiune aparte este dedicată sediului central, care funcţionează în două clădiri monumentale -Palatul Vechi şi Palatul Nou - amplasate în Centrul Vechi al Bucureştiului, precum şi dezvoltării reţelei teritoriale a BNR, compusă în prezent din 6 sucursale regionale şi 13 agenţii, care funcţionează în clădiri de patrimoniu, restaurate în ultimii ani. Biblioteca şi Muzeul BNR, dar şi rolul instituţiei în context european, ca parte a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), sunt, de asemenea, ilustrate în cadrul expoziţiei.

Expoziţia itinerantă va călători în ţară, în oraşele care găzduiesc sucursale şi agenţii BNR.