Universul comerţului din România numără 120.000 de magazine, iar peste 90% dintre ele au sub 120 mp. La polul opus, sunt doar 84 de unităţi de retail de peste 10.000 mp

Autor: Cristina Roşca 17.09.2020

♦ Numărul de magazine include toate tipurile de retail, de la alimente, modă, electro-IT sau bricolaj, la cosmetice, carburanţi sau farma. Nu sunt incluse magazinele angro şi orice punct de comerţ cu ridicata.

România are puţin peste 120.000 de magazine, indi­ferent de tipul lor, numărul scăzând în 2018 (ultimul an pentru care există date) cu aproape 500 faţă de anul anterior, arată datele INS.

Piaţa este puternic concentrată la vârf, mai exact aproape 92% din totalul magazinelor măsoară sub 120 mp, iar cu cât suprafaţa acestor puncte de retail creşte, cu atât numărul lor scade. Astfel, în cazul unităţilor de peste 10.000 mp – cum e cazul hipermarketurilor spre exemplu – există doar 84 de magazine la nivelul întregii românii, potrivit INS.