Avertisment: redresarea cu două viteze a Europei va provoca probleme multiple

Autor: Catalina Apostoiu 18.09.2020

Bulevardul Gran Via din centrul Madridului, cu o vechime de 100 de ani, relevă durerea economică produsă de pandemie, cât şi o divergenţă în creştere existentă în inima zonei euro, scrie Financial Times.

Prin contrast, redresarea activităţii economice din Germania este evidentă pentru oricine se plimbă pe artera comercială Zeil din Frankfurt.

Înainte de pandemie, economia spaniolă avansa mai rapid decât media zonei euro, în timp ce Germania era în pragul recesiunii. Însă pe măsură ce coronavirusul s-a răspândit la nivelul întregii Europe în prima jumătate a acestui an, economia Spaniei s-a contractat cu 22%, aproape de două ori mai mult decât cea germană. Redresarea este de asemenea diferită pentru cele două ţări: vânzările germane de retail se situează peste nivelurile de dinaintea pandemiei din mai, în timp ce cele din Spania continuă să rămână în urmă.

Un motiv pentru evoluţia slabă a Spaniei este virulenţa cu care a lovit pandemia în martie şi aprilie şi viteza cu care infectările au crescut din nou câteva luni mai târziu. Restricţiile din Spania au fost mai dure decât cele din Germania, iar economia spaniolă a fost îndeosebi vulnerabilă din cauza dependenţei de turism.

Spania se confruntă de asemenea cu probleme de ordin structural, iar deşi întărirea euro erodează competitivitatea exportatorilor germani, Melvyn Krauss, de la Hoover Institution din cadrul Universităţii Stanford, spune că rata de schimb va afecta probabil chiar şi mai tare exportatorii din sudul Europei. Astfel, Comisia Europeană se aşteaptă la un declin de 10,9% al PIB-lui spaniol în acest an, cu mult peste cel de 6,3% previzionat pentru Germania.  Economiştii avertizează că această redresare cu două viteze va spori presiunile asupra pieţelor financiare, va alimenta tensiuni politice şi va complica sarcina strategilor din Bruxelles şi Frankfurt.

„Pandemia a lărgit divergenţele structural dintre nordul şi sudul zonei euro, iar acest lucru sporeşte dificultăţile stabilirii politicii monetare pentru întreaga regiune“, arată Lena Komileva, economist-şef la Gâ Economics. Aceasta avertizează că „dacă nu vrem să ajungem ca BCE să deţină jumătate din titlurile totale de datorie guvernamentală din zona euro, trebuie să soluţionăm această divergenţă“.

Şefa BCE Christine Lagarde a avertizat cu privire la această problemă, dar şi-a exprimat speranţa că fondul de redresare de 750 mld. de euro al UE va ajuta.

Vitor Constancio, fost vicepreşedinte al BCE, arată că există pericolul ca temerile privitoare la creşterea nivelurilor de îndatorare să determine guvernele sudice să-şi restrângă cheltuielile. „Dacă aceste ţări vor face acest lucru, divergenţa economică va creşte, cu toate consecinţele financiare, sociale şi politice ataşate“.