Recesiune perpetuă? Redresare într-un an? Economiştii au păreri divergente privitoare la viitorul economiei americane

Autor: Catalina Apostoiu 18.09.2020

Peste un an, Statele Unite vor fi ieşit probabil din criza economică generată de pandemie, cu o rată de creştere peste tendinţa anterioară şi PIB-ul pierdut în mare măsură recuperat. Sau se vor confrunta în continuare cu o creştere blocată într-un ritm redus, cu o criză sanitară continuă şi cu problema cronică a şomajului.

Predicţiile economiştilor variază foarte mult în condiţiile în care toată lumea, de la banca centrală americană la firmele de pe Wall Street, încearcă să dibuiască calea pandemiei şi capacitatea Congresului american de a ajunge la un compromis cu privire la cheltuieli, scrie Reuters.

În aceste condiţii, Fed ezită să anunţe noi paşi pentru susţinerea economiei până când nu va deveni mai clar de ce este nevoie şi pe ce perioadă.

Fed a speriat piaţa de acţiuni americană prin faptul că nu a anunţat niciun fel de măsură nouă. Banca centrală americană a menţinut dobânzile neschimbate, nu a adus nicio modificare programelor sale de achiziţii de obligaţiuni, nu a anunţat că va cumpăra titluri de trezorerie pe termen lung şi nu a precizat că va încerca să controleze curba ran­damentelor. Fed pare că a făcut tot ce a plănuit să facă deocamdată, arată Andrew Brenner de la NatAlliance Securities, potrivit Barrons.

Fed a oferit însă o perspectivă pentru 2023. Bancherii centrali văd rata şomajului atingând 4% în anul respectiv şi inflaţia la 2%, cu dobânzi încă situate la 0%.

Banca centrală americană s-a angajat să susţină în continuare economia americană în contextul în care gospodările şi companiile se redresează uşor de pe urma impactului pandemiei. Majoritatea liderilor Fed au anunţat că se aşteaptă ca dobânzile să fie menţinute în apropiere de zero timp ce cel puţin încă trei ani, notează BBC.

Preşedintele Fed Jerome Powell a avertizat că recuperarea economiei ar putea fi ameninţată în lipsa unor cheltuieli guvernamentale suplimentare.

O provocare în plus este legată de faptul că orice redresare a PIB-ului ar putea să nu fie însoţită de o recuperare similară a pieţei locurilor de muncă, potrivit Reuters.

Economiştii sunt de acord că în momentul în care guvernul federal îşi va publica prima estimare privind PIB-ul pe perioada iulie-septembrie luna viitoare, cifrele vor indica creştere record, însă mai departe opiniile acestora diferă nu în funcţie de modele sau calcule, ci de proiecţiile privind situaţia politică şi succesul unui vaccin coronavirus.