ZF Live. Alina Timofti, Tax Partner, NNDKP: Fiscalitatea nu este o zonă de interes pentru mediul de business în această toamnă, atenţia firmelor fiind îndreptată către păstrarea pieţelor şi a clienţilor. Amnistia fiscală, dată în plină pandemie, scuteşte penalităţile unor debite şi este considerată, de către clienţi ca fiind foarte potrivită în această perioadă

Autor: Alexandra Matei 17.09.2020

Preocuparea firmelor privind fiscalitatea s-a diminuat în această perioadă, cele mai multe îndreptându-şi atenţia către măsurile importante specifice contextului actual, precum modul de aplicare al şomajului tehnic sau amânarea plăţii unor taxe.

Situaţia crizei din prezent, generată de pandemia de coronavirus, a obligat firmele din aproape toate industriile să recurgă la o trecere bruscă din offline, în online. În plus, în urma acestei mişcări, Alina Timofti, tax partner al NNDKP spune că nu mai există atât de multe controale în zona de fiscalitate.