18 - 20 septembrie 2020 – Ce vinuri bem în acest weekend, 3 vinuri pentru 3 seri. Recomandările lui Cătălin Păduraru, Preşedintele VINARIUM International Wine Contest

Autor: Catalin Paduraru 18.09.2020

Că e mult zgomot în societatea noastră – mai treacă meargă. Că e prea multă răutate – e dureros. Din neştiinţă, din neînţelegere, din disperare, tot mai muţi români spun lucruri... trăsnite.

Reţelele de socializare, spaţii permisive (şi permeabile) adună reziduri din pseudoactivităţi cerebrale ale unor oameni care în esenţă nu poartă decât vina de a fi fost obidiţi, înşelaţi, îndepărtaţi de reperele trainice ale unei vieţi de bună...stare.

”I-am băgat şefului în buzunar milioane de lei” poţi auzi destul de des. Lipsa cunoaşterii mecanismelor economice îl face pe respectivul angajat să confunde venitul cu profitul. Ce cheltuieli, costuri, amortizări, taxe, investiţii ş.a.m.d.?

Din păcate şi la nivelul managementului superior sau la cel al proprietarilor de business întâlnim inadecvări comportamentale în relaţia cu administraţia statului. ”Ministru” nu se rosteşte ca şi când te-ai gândi la un totem de aur ci, mult mai corect, ca şi cum ai spune ”cheie fixă de 14”.

Minister- este cel care este supus (mini), nu cel care dă lecţii (magister).

Singura noastră şansă este reîntoarcerea la meritocraţie şi la sisteme de certificare a competenţelor (calităţilor) care se supun unei metode.

La vinuri, încet-încet, ne apropiem de acest deziderat. Evaluarea metodică, punctuală, într-un sistem unitar, face ca vinurile de calitate să fie din ce în ce mai vizibile. Chiar dacă a trecut prin comentariile celor care îşi ghidează tonul după inconsistentele ”eu cred că...” şi ”mie mi se pare că” – VINARIUM a reuşit să consolideze un sistem sănătos. Un sistem prin care specialişti internaţionali antrenaţi îşi supun propria analiză senzorială unui algoritm matematic cu contururi fixe şi clare. Să (mai) citim despre nişte vinuri premiate...

P.S. De văzut, să nu uităm, le putem vedea pe TVR2. Sâmbătă, de la 17. ”Fraţi de viţă”.

1.  Viile Metamorfosis, Colţul pietrei – Sauvignon Blanc 2019

Unul dintre cele mai surprinzătoare Sauvignon Blanc din ţara noastră. Face parte din categoria de vinuri albe cărora le stă bine în pahar şi dupa 2-3 ani de la momentul producerii.

Am încercat acest vin şi la o temperatură cu câteva grade în plus faţa de cea standard recomandată.

O minune! Pomicultorii care au în exploatare piersici şi pere cred că sunt invidioşi pe accentele de fruct pe care le are acest Sauvignon Blanc!

Nu stiu de ce „văd” o singura imagine pentru vinul lui Fiorenzo Rista: doamne şi domni în vestimentaţii de inspiraţie din moda colonială (scuze, dar trebuie s-o definesc cumva), în culori deschise şi în croieli comode.

Cadrul este întregit de vegetaţie luxuriantă... şi încă nu am băut!

Pe www.king.ro îl găsiţi aici.

2. Crama Trantu, ABSTRACT – Cabernet Sauvignon, Merlot & Fetească Neagră 2017

Murfatlar. Foarte puţini dintre noi înţeleg exact ce e, de fapt, Murfatlar.

Această zonă viticolă, în care se pot produce vinuri cu Denumire de Origine Controlată Murfatlar, cuprinde mai mulţi operatori. Dispariţia (fie şi temporară) a unuia dintre ei NU înseamnă că „Murfatlar nu mai există”.

Crama Trantu, una dintre exponentele zonei, propune vinuri cu gust plin, catifelat, structurate şi bine susţinute de nivelul de alcool.

Asamblarea a trei soiuri valoroase, cumva după modelul Bordeaux, asigură o complexitate cerută de iubitorul vinurilor roşii. Rezistenţa este armată de Cabernet Sauvignon, Merlot-ul şi Feteasca Neagră fiind împuternicite să definească stilul arhitectural al acestei construcţii. Nici pe departe „abstract”, vinul nostru arată că nu numai Rhone-ul – în partea sa sudică – oferă acest tip de gust. Mai mult, particularitatea dată de soiul autohton îl aseaza printre noutaţile Lumii Vinului.

Dacă e sa ne jucăm puţin, ABSTRACT pare să aibă mai mult sensul englezesc, un rezumat al performanţei oenologice din Dobrogea!

www.alfadrink.ro , aici.

3. GRAMOFON WINE – Muscat Ottonel 2019

GRAMOFON şi-a facut apariţia pe scenă à la Fred Astaire, captând instantaneu lumina reflectoarelor „de urmărire” şi obţinând aplauzele publicului după prima demonstraţie de virtuozitate artistică.

Dacă pentru vinul roşu sunt suficiente date care să permită natural performanţa (Dealu Mare rămâne, neîndoielnic, un bazin vitivinicol recunoscut pentru soiurile de struguri pentru vinuri roşii), pentru un vin alb nu avem – istoric vorbind – chiar atât de multe argumente.

Sunt două lucruri bune care se întâlnesc. Alungarea supărării consumatorilor avizaţi (nejustificate, de fapt) pe vinurile din soiuri aromatice şi reîmprietenirea cu acest stil şi, iată, apariţia unui vin Muscat modern. Elegant, fără a pierde nicio secundă aroma specifică soiului (atât de recognoscibilă), la care se adaugă – fără să ne obosească – înţepături plăcute de portocală (chiar cu coajă caramelizată), iz de floare de portocal, suave flori de pomi fructiferi, contrapuncte de miere de coriandru şi de salcâm. De pus în pahare şi de servit în tihnă.

AUR la VINARIUM 2020.

Pe www.gramofonwine.ro puteţi cunoaşte celelalte vinuri GRAMOFON. Pentru Muscat a fost avanpremiera la care aţi fost invitaţi. În piaţă, de săptămâna viitoare!

 

 

Lista vinurilor medaliate la VINARIUM 2020 o găsiţi aici.