Bursa de la Bucureşti a marcat intrarea în liga pieţelor emergente cu promisiuni electorale de la politicieni. Vor da „buy“ marii investitori?

Autor: Liviu Popescu 22.09.2020

Prezent la deschiderea şedinţei de tranzacţionare de luni, 21 septembrie, premierul Ludovic Orban a promis că Guvernul va simplifica procedurile fiscale pentru stimularea noilor investitori, fără să ofere însă o informaţie concretă despre ce presupune această simplificare şi cum va face acest lucru, dar că totodată executivul va continua să se finanţeze prin emisiuni de titluri de stat listate la bursă.

Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB), operatorul pieţei de capital din România, a marcat ieri oficial promovarea în liga pieţelor emer­gente aflate pe radarul unor investi­tori cu active de ordinul a zeci şi sute de miliarde de euro.

Evenimentul, derulat în cadru restrâns din cauza pandemiei de COVID-19, a oferit ocazia oficialilor şi mai ales politicienilor să facă noi promisiuni cu privire la susţinerea dezvoltării pieţei locale de capital.

România a ieşit ieri din categoria pieţelor de frontieră, unde a stat alături de bursele de valori din Sri Lanka sau Tunisia, şi a devenit emergentă sub condiţiile FTSE Russell în condiţiile în care ţări precum Ungaria, Cehia sunt emergente de ani buni, iar Polonia a reuşit din 2018 calificarea într-o categorie superioară, a burselor dezvoltate.