Cooperativele agricole au atras fonduri europene de peste 38 mil. lei în 2020 pentru investiţii în extindere, depozitare sau procesare. În prezent, în România există peste 1.500 de cooperative agricole, numai anul trecut fiind înfiinţate 190 de astfel de asocieri

Autor: Florentina Niţu 26.09.2020

În primele luni opt luni din 2020, 18 cooperative agricole au atras fonduri europene de peste 38 mil. lei în 2020 pentru investiţii în extindere, depo­zitare sau procesare, arată datele de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

„Cooperativele agricole sunt o alternativă viabilă pentru facilitarea obţinerii de fonduri europene, tot mai mulţi români reuşind să treacă peste barierele emoţionale şi neîncredere în ultimii ani şi alegând să se asocieze pentru a-şi asigura continuitatea pe piaţă“, explică Gabriel Dan Ieremia, consultant în accesarea fondurilor europene.

În prezent, în România există peste 1.500 de cooperative agricole, numai anul trecut fiind înfiinţate 190 de astfel de afaceri, potrivit datelor Confidas, platformă de analiză financiară a companiilor. Maximul ultimului deceniu a fost atins în 2018, atunci când au fost înfiinţate 280 de cooperative agricole.

Numărul coopera­tivelor agricole din România creşte de la an la an, iar unii dintre factorii care-i determină pe fermieri să se asocieze sunt că pot accesa fonduri europene mai facil, pot negocia mai bine preţul materiilor prime agricole şi îşi pot asigura o piaţă de desfacere stabilă şi preţuri de vânzare ale mărfii mai mari.