Dezvoltatorul imobiliar spaniol Gran Via Real Estate trece în acest an pragul de 2.000 de apartamente livrate pe piaţa românească, odată cu finalizarea ultimei faze a proiectului Timişoara 58, o investiţie de 45 milioane euro

Autor: Roxana Rosu 22.09.2020

Dezvoltatorul de origine spaniolă Gran Via Real Estate trece în acest an pragul de 2.000 de apartamente livrate pe piaţa românească, odată cu finalizarea ultimei faze a proiectului Timişoara 58, o investiţie de 45 milioane euro, după ce încheiase 2019 cu 1800 de apartamente în Bucureşti.

„Ultimii ani au reprezentant pentru noi un efort de echipă, ajungând la finalul lui 2019 să avem 1.800 de apartamente livrate. 2020 este un an al schimbării şi am considerat oportun, odată cu depăşirea bornei de 2.000 de apartamente, să redefinim brandul Gran Via într-o manieră contemporană”, explică Ana Maria Nemţanu, Sales & Marketing Director, Gran Via România.  

Cel mai recent proiect rezidenţial al companiei, Timişoara 58, a fost dezvoltat începând din 2013, în patru faze de construcţie, pe un teren în suprafaţă de 32.000 mp (fosta platformă industrială Frigocom) totalizând o investiţie de 45 milioane euro, în achiziţia terenului, infrastructură, 7  blocuri şi diverse facilităţi precum locuri de parcare, alei de circulaţie sau loc de joacă destinat locatarilor.