BNR: Majorarea punctului de pensie cu 40% ar duce la creşterea deficitului bugetar peste 11% în 2021. Este obligatoriu să evităm ca economia să intre într-o spirală de criză foarte periculoasă

Autor: Roxana Rosu 22.09.2020

BNR atrage atenţia că majorarea punctului de pensie cu 40% ar duce la creşterea deficitului bugetar peste 11% în 2021, ceea ce ar avea ca efect agravarea stării bugetului public, a finanţelor publice şi destabilizarea economiei.

”Există un risc sistemic major dacă sunt destabilizate finanţele publice prin creşterea mare a cheltuielilor permanente, cu un deficit bugetar ce poate ajunge la peste 11% din PIB in 2021 dacă are loc o creştere a punctului de pensie cu 40% în acest an”, se arată întrâun raport trimestrial realizat de Banca Naţională cu tema România-Zona Euro.

În opinia BNR, creşterea masivă a cheltuielilor permanente destabilizează finanţele publice şi reduce spaţiul de manevră existent pentru a atenua efectele crizei sanitare şi ale crizei economice provocate de pandemie

”Cum se arată şi în Opinia cea mai recentă a Consiliul Fiscal, este esenţial să fie evitată o creştere a punctului de pensie cu 40%, care ar destabiliza economia şi mai mult, în vremuri tare complicate, când trebuie să luptăm cu COVID-19, să atenuăm efectele crizei economice . Este obligatoriu să evităm ca economia românească să intre într-o spirală de criză foarte periculoasă”.

O astfel de situatie ar putea genera o reacţie a pieţelor financiare care ar afecta grav economia, îngreunând revenirea în 2021. În loc de o corecţie macroeconomică ordonată, pe mai mulţi ani, am fi obligaţi la o corecţie dezordonată, foarte costisitoare economic şi social, spun analiştii BNR.

Parlamentul discută marţi proiectul de rectificare bugetară, care prevede şi majorarea pensiilor cu 40%, potrivit propunerii PSD. 

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu,a declarat luni seară că dacă PSD şi aliaţii săi din Parlament decid majorarea pensiilor cu 40%, PNL se va adresa CCR, care ”este imparţială şi va folosi Constituţia în a judeca”.