Groupama Asigurări a lansat o asigurare de călătorie pentru destinaţiile din România

Autor: Mircea Nica 24.09.2020

Groupama Asigurări, sucursala locală a grupului francez cu acelaşi nume, a lansat asigurarea pentru călătorii în România, care acoperă urgenţe medicale şi accidente, în cuantum de 10.000 de euro, respectiv 1.000 de euro, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii asigurătorului. 

„Contextul actual a schimbat paradigma vacanţelor peste hotare. La rândul nostru, ne-am adaptat şi am creat un produs care răspunde nevoilor reale ale clienţilor, de astăzi, călătoriille interne. Ultimele luni ne-au arătat că suntem rezilienţi, că există soluţii pentru a ne petrece timpul liber în siguranţă şi relaxaţi şi, nu în ultimul rând, că avem o ţară ofertantă în materie de destinaţii“, a transmis Călin Matei, director general adjunct al Groupama Asigurări.