Mărirea şi decăderea celui mai mare producător de vin. Businessul Murfatlar este vândut pe bucăţi de lichidatorul judiciar. Crama costă 10 mil. euro, iar cele 370 ha de vie pornesc de la 3 mil. euro

Autor: Cristina Roşca 26.09.2020

Producătorul de vin din Dobrogea a intrat în insolvenţă în 2012 la propria cerere. Compania era atunci cel mai mare producător de vinuri, cu afaceri care au ajuns la un maxim de aproape 50 mil. euro. Compania avea în portofoliu branduri precum Zestrea Murfatlar, Lacrima lui Ovidiu, Trei Hectare sau M1. A urmat apoi falimentul în 2018.

Fair and Full Insolvency Cons­ul­tant, lichidatorul judiciar al Mur­fatlar România, vinde businessul fostului mare producător de vin pe bucăţi, crama, via, alte tere­nuri, stocurile de băuturi şi sediul social sunt licitate separat.

De departe cel mai valoros activ este crama din localitatea Murfatlar, judeţul Cons­tanţa, pentru care se organizează o primă licitaţie publică, deschisă, cu strigare, pe 8 octombrie. Apoi, timp de şase săptămâni, în fiecare zi de joi se va organiza o nouă licitaţie în speranţa vânzării acesteia. Preţul de pornire e de 10,3 milioane de euro (plus TVA).