Hotelul de cinci stele Suter Palace din Bucureşti a ajuns în primul an de funcţionare la afaceri de 2 mil. lei. Hotelul Suter Palace a fost deschis în decembrie 2018 şi se află printre cele 10 unităţi din Bucureşti clasificate la cinci stele

Autor: Miruna Diaconu 25.09.2020

Hotelul de cinci stele Suter Palace Heritage Boutique Hotel din Capitală a înregistrat anul trecut afaceri de 2 milioane lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. Totuşi, hotelul a ajuns la afaceri de 2 milioane de lei în primul an de funcţionare, el fiind deschis în luna decembrie a anului 2018. Perioada pandemiei a însemnat pentru hotelul din Bucureşti o perioadă marcată de foarte multă impredictibilitate.

„Această perioadă a fost una dificilă pentru noi toţi, reguli şi măsuri noi, restricţii şi lipsă totală de predictibilitate în domeniul nostru de activitate, însă, am învăţat din mers cum să ne adaptăm, să găsim soluţii, să ne reinventăm astfel încât să asigurăm oaspeţilor noştri acelaşi confort”, spun reprezentanţii hotelului Suter Palace.

Compania care administrează hotelul a raportat anul trecut pierderi de 1,4 mili­oane lei.