Prognoza pe următoarele 4 săptămâni: Cum va fi vremea în luna octombrie

Autor: Laura Buciu 25.09.2020

Temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit la începutul luni octombrie la nivelul întregii ţări, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată, local, în regiunile estice şi sud-estice.

În săptămâna 28 septembrie – 5 octombrie, regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, centrale, nordice şi nord-estice, iar în regiunile sudice va fi în general deficitar. Temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice şi vestice.

În săptămâna 5 – 12 octombrie, cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil uşor mai ridicate în nord-vest, dar şi uşor mai coborâte în sud-est. Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, mai ales în regiunile sudice.

În perioada 12 – 19 octombrie, regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval. Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil uşor mai ridicate în regiunile sudice.

În săptămâna 19 – 26 octombrie, cantităţile de precipitaţii vor fi local deficitare în regiunile din nord- vestul ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil uşor mai ridicate în regiunile sudice.