Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite declară: Dacă planeta gestionează schimbările climatice cu aceeaşi dezbinare şi dezordine cu care a gestionat coronavirusul, mă aştept la tot ce este mai rău

Autor: Eduard Ivanovici 27.09.2020

 „Dacă planeta va aborda schimbările climatice cu aceeaşi dezbinare şi dezordine cu care a gestionat coronavirusul, mă aştept la tot ce este mai rău”,  a declarat Antonio Guterres, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), potrivit CNBC.

Guterres spune că virusul SARS-CoV-2 a scăpat de sub control pe măsură ce bilanţul la nivel mondial se apropie de un milion, în timp ce au fost infectaţi peste 30 de milioane de oameni. Oficialul a blamat „lipsa de pregătire, cooperare, unitate şi solidaritate” de care au dat dovadă ţările în ultima perioadă.

„Pandemia reprezintă un test pentru cooperarea la nivel internaţional – un test pe care l-am picat în mod categoric.”

Săptămâna trecută, David Beasley – directorul executiv al Programului Alimentar din cadrul ONU, a declarat că organizaţia are nevoie de 4,9 miliarde de dolari pentru a-i susţine pe cei afectaţi de foamete.

„Există la nivel mondial 2.000 de miliardari cu o avere netă de 8 trilioane de dolari (...) Nu mă opun oamenilor care vor să facă bani, însă umanitatea se confruntă cu cea mai mare criză pe care am văzut-o vreodată. Există 270 de milioane de oameni care se îndreaptă către pragul înfometării şi au nevoie mai mult ca niciodată de ajutorul nostru”, spune Beasley.