Contec Foods, producătorul muştarului de Tecuci, şi-a majorat afacerile cu 15% în 2019, ajungând la 135 mil lei. Compania a creat anul trecut 40 de noi locuri de muncă

Autor: Florentina Niţu 28.09.2020

Contec Foods, deţinut de antreprenorii Levent Atin şi Geaner Aifun Suliman, care are în portofoliu mărcile Olym­pia şi Winmark şi este cunoscut pentru muştarul de Tecuci, a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 135 mi­lioa­ne de lei, în creştere cu 15% faţă de anul anterior, arată da­tele Confidas, platformă de analiză financiară a companiilor.

Prezentă pe piaţă din 2000, anul trecut compania a avut cel mai bun rezultat ca valoare a veniturilor de până acum, totuşi, profitul a scăzut cu 3,5% până la 18 milioane de lei, potrivit aceleaşi surse.

Contec Foods este unul dintre cei mai mari pro­du­că­tori de con­serve de legu­me-fructe din România şi unul dintre cei mai im­portanţi anga­ja­tori din Tecuci, având un număr mediu de 491 de angajaţi anul trecut, mai mult cu 41 decât în anul 2018. Unitatea de producţie, aşe­zată pe o suprafaţă de peste 170.000 mp, este fosta I.P.I.L.F. Tecuci, care a fost cons­truită între anii 1952-1956, mo­dernizată în 1974, apoi re­cons­truită în mod con­ti­nuu, devenind una dintre cele mai mari fabrici din România, conform datelor de pe site-ul companiei.