Nufarm România, distribuitor de îngrăşăminte, are o pierdere de 10 mil. lei după trei ani de profit, la afaceri de 143 mil. lei în 2019. Compania are 18 angajaţi

Autor: Florentina Niţu 28.09.2020

Nufarm România, producător de îngrăşăminte şi produse pentru protecţia plantelor, a înregistrat venituri nete de 143 mil. lei anul trecut, în creştere cu 4,5% faţă de anul precedent, însă a intrat pe pierdere, după trei ani de profit, aceasta fiind de aproape 10 mil. lei, potrivit Confidas, platformă de analiză financiară a companiilor.

Nufarm, cu sediul central în Laverton (Australia), este un important jucător global în lumea produselor de protecţie a plantelor, având 70 de ani de existenţă, şi a intrat pe piaţa locală în 2006, iar în prezent are 18 angajaţi care se ocupă de vânzarea şi distribuţia produselor. În gama companiei se găsesc erbicide, insecticide, fungicide şi regulatori de creştere a plantelor.