ANSVSA: Nu există informaţii disponibile privind supravieţuirea pe alimente a coronavirusului

Autor: Dorin Oancea 26.09.2020

Nu există informaţii disponibile privind prezenţa şi supravieţuirea pe alimente a coronavirusului, astfel încât să fie posibilă infectarea oamenilor, arată un comunicat ANSVSA, care a reacţionat la studiul Universităţii Bucureşti privind răspândirea virusului prin intermediul pâinii.  

În spaţiul public au apărut rezultatele unui studiu realizat de Universitatea din Bucureşti, potrivit căruia pâinea neambalată rămâne contaminată după contactul cu SARS-CoV-2 şi ar putea constitui o sursă de transmitere pentru acest virus,

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) citează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), care afirmă că nu există dovezi ştiinţifice că alimentele de origine animală (carne, lapte, peşte, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.) sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului.

„COVID-19 este o boală respiratorie, iar calea principală de transmitere este prin contact de la persoană la persoană şi prin contactul direct cu picăturile respiratorii generate atunci când o persoană infectată tuşeşte sau strănută. Până la aceasta dată ANSVSA, ca autoritate competentă în domeniul siguranţei alimentelor, nu a primit studiul realizat de UB şi nu deţine informaţii din a cui iniţiativă a fost efectuat acest studiu. De asemenea, nu sunt cunoscute obiectivul studiului, modalitatea de lucru şi dacă s-au urmat protocoalele de cercetare acceptate internaţional pentru studiile de acest tip, recomandate pentru evaluarea siguranţei alimentelor în Uniunea Europeană.

Din informaţiile apărute în spaţiul public, reiese că experimentele realizate în laboratoarele UB au vizat exclusiv suprafeţele de polietilenă/polipropilenă utilizate la ambalarea produselor de panificaţie, nefiind identificate elemente noi faţă de studiile şi rapoartele forurilor ştiinţifice europene şi internaţionale în ceea ce priveşte calea de transmitere a virusului responsabil de COVID-19 prin alimente”, arată ANSVSA.

În conformitate cu Ghidul pentru industria alimentară elaborat în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19 de catre Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi OMS ,,COVID-19 şi siguranţa alimentelor”, cercetările privind supravieţuirea virusului SARS COV 2 pe diferite suprafeţe, realizate în condiţii de laborator, trebuie interpretate cu prudenţă într-un mediu de viaţă real, spune agenţia. Astfel, interpretarea rezultatelor şi concluziile studiilor efectuate ar trebui corelate şi limitate la scopul acestora, ţinând cont în acelaşi timp de datele ştiinţifice existente din domeniile conexe, precum şi de alte date/informaţii care ar putea contribui la acurateţea concluziilor.

Respectarea cu stricteţe de către personalul angajat care manipulează şi comercializează alimentele a regulilor privind siguranţa alimentelor, a celor de igienă personală şi de informare adecvată a consumatorilor, garantează că produsele alimentare puse pe piaţă sunt sigure. Ca o practică generală de igienă, clienţii din magazine nu trebuie să atingă alimentele, altele decât cele pe care intenţionează să le cumpere, pentru a evita contaminarea acestora cu diferiţi agenţi patogeni, care ar putea fi prezenţi pe mâinile lor.