Alegeri locale 2020. Nicuşor Dan nu a exclus posibilitatea de a se înscrie în PNL

Autor: Laura Buciu 27.09.2020

Nicuşor Dan, candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Capitalei, dat câştigător de rezultatele exit-poll, a fost întrebat, duminică seara, dacă se va înscrie în PNL. Nu a confirmat, dar nici nu a infirmat posibilitatea.

Nicuşor Dan nu a dat un răspuns categoric atunci când a fost întrebat dacă există posibilitatea de a se înscrie îN PNL.

„Gestionare problemelor Capitalei este o chestiune extrem de serioasă. În momentul acesta, avem o primărie în faliment, o primărie cu probleme structurale uriaşe pe ce înseamnă trafic, poluare, clădiri cu risc seismic, termoficare. Energia mea în perioada imediat următoare se va dedica Bucureştiului”, a spus Dan.

Întrebat dacă îşi va retrage procesele pe care le are cu Primăria Capitalei, dacă ajunge primar general, Dan nu a răspuns.

Întrebat, în continuare, dacă va colabora cu PMP, Nicuşor Dan a spus că este dispus să discute cu orice forţă politică pentru a rezolva problemele bucureştenilor.

„Este extrem de probabil că o să existe o majoritate PNL - USR PLUS. Bineînţeles că pentru rezolvarea problemelor bucureştenilor sunt dispus că discut cu orice forţă politică din CGMB, pentru că aşa este normal”, a mai spus Dan.