Acţiunile constructorului de camioane electrice Nikola, unul dintre rivalii companiei Tesla, au scăzut cu 80% de la debutul pe bursă: Valoarea actuală ar putea înregistra un declin de 75%

Autor: Eduard Ivanovici 28.09.2020

Acţiunile constructorului de camioane electrice Nikola au scăzut masiv în ultimele luni. În contextul actual, Steve Kalayjian – cofondator şi strateg-şef în cadrul platformei de trading Ticker Tocker – crede că rivalul companiei Tesla poate înregistra un declin de 75% în viitorul apropiat, notează Business Insider.

Firma a debutat pe bursă în luna iunie, preţul unei acţiuni ajungând atunci la nesperata sumă de 93,99 dolari. Între timp, preţul a pierdut 80% din valoarea iniţială, ajungând la 19,46 dolari, iar Kalayjian crede că preţul poate atinge 5 dolari în următoarele luni.

„Nu există nimic din punct de vedere tehnic ce poate susţine valoarea acţiunilor”, spune strategul.

Acţiunile Nikola au scăzut cu 30% după ce fondatorul firmei, Trevor Milton, şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte executiv şi a pierdut locul din board-ul de conducere. Capitalizarea de piaţă a companiei ajunge în prezent la 7,37 miliarde de dolari, fiind de 51 de ori mai mică decât valoarea înregistrată de Tesla.

Gigantul condus de Elon Musk a declarat săptămâna trecută că noul Tesla Model S va deveni cea mai ieftină maşină din istoria companiei, cu un preţ de 25.000 de dolari.