Afacerile celor 25 de laboratoare private care fac teste la cerere trec de 2,5 miliarde de lei. Bucureşti are peste jumătate din centre. 500.000 de români s-au testat la cerere pentru Covid-19

Autor: Georgiana Mihalache 29.09.2020

Cele 25 de laboratoare private acre­ditate de Ministerul Sănătăţii pentru a prelucra teste la cerere de la pacienţii care vor să afle dacă au sau nu Covid-19 au cu­mu­lat în total 2,5 mld. lei în 2019, iar cele mai multe astfel de centre sunt în Bucureşti (15), potri­vit unei analize a ZF.

Şi judeţe precum Iaşi, Cluj sau Timiş au operatori privaţi care fac teste la cerere, în timp ce alte judeţe se bazează doar pe spitalele judeţene, orăşeneşti sau direcţiile de sănătate pu­blică din zona respectivă.

Cele mai mari reţele de labo­ra­toa­re‚ Synevo, Bioclinica, Sante, sunt pre­zen­te în lista Ministerului Sănătăţii, fiind totodată şi cei mai mari jucători din piaţa de profil ca nivel al afacerilor şi ca număr de laboratoare. Şi marii ope­ratori privaţi‚  MedLife, Regina Maria, Gral, au intrat pe această nişă a testelor la cerere şi au adaptat labora­toa­re­le medicale pe care le aveau în cadrul reţe­le­lor pentru a răs­punde cererii din piaţă.

Din datele auto­ri­tăţilor, adunate de ZF, în ultimele două luni, 500.000 de ro­mâni s-au testat la cerere. În con­tex­tul în care un test la cerere costă în me­die 300-350 de lei, până acum românii au plătit 150 mil. lei, din calculele ZF, pentru a se testa de Covid-19.