Adam Elod, fondator al eWineClub: Nu putem vorbi de România ca destinaţie viticolă, e nevoie de o cooperare a cramelor. Pe piaţa din România sunt circa 250 de crame, iar numărul lor creşte în ultimii ani pe fondul deschiderii unor afaceri mici, active pe segmentul vinurilor premium

Autor: Miruna Diaconu 30.09.2020

Adam Elod, fondator al eWineClub, spune că momentan România nu se poate promova ca destinaţie viticolă, infrastructura şi lipsa locurilor de cazare din jurul cramelor fiind factorii cei mai importanţi pentru atragerea turiştilor în zonele viticole ale României.

„Nu există infras­tructură şi nici o coo­perare între crame, cu mici excepţii, ei se consideră compe­ti­tori. În zonele viticole sunt puţine locuri de cazare şi se oferă foarte puţine posi­bilităţi de petrecere a timpului liber în afara vizitelor la crame. Poate dacă cramele s-ar implica şi ar orga­niza eveni­mente pentru vizitatori, turiştii ar putea să petreacă un weekend sau perioade mai lungi în zonele respective“, spune pentru ZF Adam Elod, inter­national wine expert şi fondator al eWineClub.

El spune că în ultima vreme a observat crame româneşti care încearcă o îmbunătăţire a ofertei turistice, care oferă diferite programe şi evenimente turiştilor, însă ca România să se poată promova ca destinaţie viticolă e nevoie ca toate cramele să aibă o astfel de abordare. Ca România să îşi dezvolte turismul viticol e nevoie de o viziune comună, un program central apolitic cu o viziune pe cel puţin 10 ani, care să fie o colaborare între autorităţi şi cramele româneşti, spune Adam Elod.