Circa 44% dintre angajaţii români spun că situaţia lor financiară este mai proastă în luna iulie decât în aprilie. Doar 4% dintre angajaţii din economia locală au spus că situaţia lor financiară s-a îmbunătăţit în iulie comparativ cu aprilie

Autor: Ramona Cornea 30.09.2020

Circa 44% dintre angajaţii români spun că situaţia lor financiară este mai proastă în luna iulie comparativ cu aprilie, 52% dintre ei spun că situaţia financiară a rămas la fel, iar 4% spun că acum le este mai bine din punct de vedere financiar, conform unui studiu al Eurofound (Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă).

„În general, în luna iulie mai puţini respondenţi au spus că situaţia lor financiară este mai rea decât în ediţia sondajului din aprilie (34% faţă de 38%). Proporţiile au scăzut semnificativ în Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia şi Italia. Numai în Italia (-13 pp), Bulgaria (-10 pp) şi Belgia (-5 pp) această scădere este cu cinci puncte procentuale sau mai mult. În acelaşi timp, există şi 10 ţări (Finlanda, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Ţările de Jos, România, Slovacia şi Suedia) unde, comparativ cu prima rundă a sondajului, o proporţie semnificativ mai mare de respondenţi au spus, în iulie, că situaţia lor financiară este acum mai bună. Îmbunătăţirea este cea mai mare în Irlanda (Ă10 pp), Lituania şi Finlanda (ambele Ă5 pp)“, scriu autorii studiului.