Vremea se răceşte în Capitală. ANM: Temperaturile scad în Bucureşti până la 10 grade

Autor: Andreea Tobias 30.09.2020

Agenţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri o prognoză specială pentru Bucureşti, anunţând că vremea se va răci şi se vor înregistra temperaturi minime de 10 grade.

Pentru intervalul miercuri ora 10.00 - joi ora 10.00, ANM anunţă în Bucureşti cer temporar noros, iar noaptea trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua, când la rafală se vor atinge viteze în general de 35...45 km/h.

Temperatura maximă va fi de 21...22 de grade, iar cea minimă de 10...12 grade.

De joi dimineaţă până vineri dimineaţă, vremea se va răci. Pe parcursul zilei cerul va fi mai mult noros, trecător va ploua slab, iar vântul va avea unele intensificări (viteze la rafală în general de 35...45 km/h). Noaptea cerul se va degaja treptat, iar vântul va sufla cel mult moderat (viteze de până la 20...25 km/h).

Temperatura maximă va fi de 18...19 grade, iar cea minimă de 10...11 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.