Doctorul Alexandru Rafila trage un semnal de alarmă: Suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă

Autor: Andreea Tobias 30.09.2020

Suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă a Covid-19, spune prof. dr. Alexandru Rafila, şi pot apărea probleme foarte serioase dacă numărul celor din terapie intensivă continuă să crească. Rafila nu exclude să se ajungă la 2.000 de îmbolnăviri pe zi.

Rafila a declarat, miercuri, la Digi24, că toate ţările europene se află pe un trend crescător, iar în aceeaşi situaţie este şi România, cu diferenţa că a avut un număr destul de mare de cazuri permanent şi o creştere liniară începând cu data de 1 iunie.

În ce priveşte raportarea testelor efectuate duminică, Rafila a spus că cifrele îl fac să creadă că România se află într-un moment de transmitere comunitară intensă: „Nu este exclus ca în această săptămână să înregistrăm acea cifră la care toată lumea face referire - 2.000 de cazuri - pentru că în mod evident am avut o creştere în cele două săptămâni care au trecut cu peste 1700 de cazuri în câteva zile şi este de aşteptat ca pe măsură ce procesul probelor pozitive creşte să avem şi în această săptămână o evoluţie în acelaşi sens”.

Întrebat care este soluţia, în condiţiile în care în Capitală nu mai sunt locuri libere în spitalele Covid, Rafila a răspuns că Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care coordonează repartiţia persoanelor bolnave care au nevoie de terapie intensivă, va găsi o soluţie „pentru un timp”.

Pe măsură ce capacitatea spitalelor se apropie de un nivel maxim, „pot apărea probleme foarte serioase”, a adăugat Rafila.

„Trebuie gândită o realocare a paturilor existente pentru alte tipuri de patologii. Lucrurile se complică. Sper să fim suficient de înţelepţi să nu repetăm o experienţă prin care au trecut ţări precum Italia sau Franţa sau Spania”, a adăugat acesta.