Platforma Code of Talent a obţinut aproape 1 milion de euro finanţare nerambursabilă pentru dezvoltarea unei aplicaţii bazată pe inteligenţă artificială

Autor: Roxana Rosu 01.10.2020

Code of Talent, platformă de microlearning ce le permite participanţilor la training să digitalizeze conţinutul, a obţinut o finanţare nerambursabilă de aproape 1 milion de euro din fonduri europene, o componentă a unui proiect în valoare totală de 1,4 milioane de euro.

Fondurile vor susţine dezvoltarea unei aplicaţii în domeniul microlearningului, care înglobează tehnologii avansate de inteligenţă artificială şi Machine Learning.

„Obiectivul general este de a asigura creşterea competitivităţii sectorului de afaceri din România prin inovare în domeniul tehnologiei, atât în cadrul companiei, cât şi în interiorul organizaţiilor partenere şi al celor care vor utiliza soluţia noastră”, explică Vlad Grigoriu, cofondator şi CEO al Code of Talent .

Code of Talent este o soluţie destinată instruirii angajaţilor din companii, cu ajutorul căreia orice tip de conţinut (materiale de curs, proceduri etc.) precum şi programe de business (de ex. campanii de vânzări, lansări de produs etc.) pot fi transformate în parcursuri de învăţare şi aplicare bazate pe micro-sarcini (microlearning).