Premieră pe bursa internaţională: După mai bine de 9 ani, celebra companie Playboy revine pe piaţa bursieră, în urma unei fuziuni cu Mountain Crest Acquisition. Tranzacţia este evaluată la 381 milioane de dolari

Autori: Dorin Oancea , Mediafax 01.10.2020

Playboy Enterprises Inc va reveni pe piaţa bursieră în urma unei fuziuni cu compania Mountain Crest Acquisition, într-o tranzacţie care o evaluează la 381 milioane dolari, potrivit unui comunicat remis joi şi citat de Reuters.

Fuziunea cu Mountain Crest Acquisition Corp are loc la nouă ani după ce Playboy a devenit companie privată, în urma unei afaceri ăncheiată de fondatorul Hugh Hefner şi firma de capital privat Rizvi Traverse Management.

Ca parte a tranzacţiei, Mountain Crest va vinde 50 milioane dolari din acţiunile comune investitorilor instituţionali.

Acţiunile Mountain Crest au crescut cu aproximativ 2% în primele tranzacţii ale zilei.

Luna trecută, Reuters a raportat planurile Playboy de a deveni public.

După încheierea tranzacţiei, care ar trebui să aibă loc în primul trimestru al anului 2021, compania combinată va fi condusă de directorul executiv al Playboy, Ben Kohn, şi va fi listată pe Nasdaq sub simbolul „PLBY”.

Mountain Crest Acquisition este o companie de achiziţii cu scop special (SPAC), care utilizează capitalul strâns printr-o ofertă publică iniţială pentru a cumpăra o companie privată, de obicei în termen de doi ani. Investitorii nu sunt anunţaţi în prealabil ce va cumpăra SPAC.

Mountain Crest a strâns 50 de milioane de dolari într-o ofertă publică iniţială la începutul acestui an.

După privatizare, vânzările revistei Playboy au scăzut şi mai mult. Pandemia a agravat provocările, determinând Playboy să oprească tipărirea revistei la începutul acestui an, încheind o perioadă de aproape şapte decenii de prezenţă la chioşcurile de ziare, care a început în 1953 cu un număr cu Marilyn Monroe.

Compania s-a extins dincolo de afacerile sale media pentru a se remodela ca marcă de stil de viaţă.