Dezvăluirea bancherului Radu Gheţea: În 1998/1999, când România era în colaps şi puteam să intrăm în încetare de plăţi, Isărescu a chemat băncile străine şi le-a spus că BNR are nevoie de bani: În câteva minute s-au strâns 105 mil. dolari. Apoi, BNR a avut nevoie de 160 mil. dolari şi imediat s-au subscris 200 mil. dolari

30 de ani de sistem bancar în România. Radu Gheţea: În 1998/1999, când eram în colaps, fără finanţare externă şi toţi se aşteptau ca România să intre în încetare de plăţi, guvernatorul Isărescu a chemat băncile străine de pe piaţă şi le-a spus că BNR are nevoie de bani, că trebuie să susţină această ţară în care vor să facă business. În câteva minute s-au strâns 105 mil. dolari. Fiecare a spus: Eu vin cu 5 mil. dolari, eu dau 10 mil. dolari, eu vin cu 20 mil. dolari. Nimeni de la masă nu a spus nu. Apoi, BNR a avut nevoie de 160 mil. dolari şi imediat s-au subscris 200 mil. dolari. Aşa s-a trecut acea perioadă critică

De 48 de ani, Radu Gheţea este bancher. A intrat în 1972, ca absol­vent de mate­ma­tică, la BRCE - Banca Română pentru Comerţ Exterior, pentru care a lucrat până în 1994, ultima poziţie fiind de vicepreşedinte. După aceea, a făcut parte din echipa de mana­gement care a pus bazele opera­ţiunilor bancare din România ale grupului elen Alpha - Banca Bucureşti (Alpha Bank de astăzi), pentru care a lucrat până în 2007. În 2007 a preluat conducerea CEC Bank, poziţie pe care a deţinut-o timp de 12 ani. Din 2019 este preşedintele Consiliului de Administraţie al Libra Bank, o bancă deţinută de un fond de investiţii american.

De mai multe săptămâni, ZF discută cu cei care au pus bazele sistemului bancar din România, decidenţi politici la începutul anilor ‘90 şi bancheri, în încercarea de a readuce în prim-plan repere din această istorie, momente tensionate despre care s-a vorbit prea puţin sau sunt neştiute despre decizii care s-au luat şi care au influenţat piaţa bancară şi economia din perspectivă istorică, dar şi dacă s-ar fi putut lua alte hotărâri.

De ce s-a format atât de greu sistemul bancar românesc?

De ce grupurile financiare străine au intrat atât de tâziu?

De ce gradul de bancarizare este în continuare cel mai redus din Europa, deşi economia a înregistrat creşteri importante?

„De e s-a format atât de greu sistemul bancar? Nu s-a putut mai repede. Trebuie să ţinem cont de ce s-a întâmplat în România, în special în anii ‘90. Noi am preluat un sistem supercentralizat, cu BRCE, Banca Agricolă, Banca de Investiţii, CEC Bank şi BNR, care avea partea comercială din economie, finanţarea întreprinderilor şi a comerţului. Când s-a dat decretul 54 din 1990, care a dus la naşterea agenţilor economici, ne-am trezit cu aceştia la bancă să facă operaţiuni, dar noi nu eram pregătiţi, nu aveam un plan de conturi. De multe ori, deciziile politice nu se corelau cu realitatea. Şi nici acum nu se corelează. Mai multă organizare a fost după ce BNR s-a pus pe picioarele ei, s-au făcut regulamente şi legile necesare şi treptat au început să se creeze instituţiile din jurul sistemului bancar, care erau absolut necesare - Fondul de Garantare a Depozitelor, Transfond - sistemul de plăţi, Institutul Bancar Român care pregătea bancherii, Biroul de Credit. Dar acestea s-au creat în ani.“

În anii ‘90, un ordin de plată de la Constanţa la Satu Mare făcea 7 zile, iar când Transfond a venit cu un sistem informatic şi de decontat nou, care procesa ordinele de pe o zi pe alta, a fost practic o revoluţie, spune Gheţea. 

Spre deosebire de Ungaria sau Polonia, unde din anii ‘80 se vedea o anumită deschidere către afaceri private, în România nu aveam nimic de acest gen, ceea ce s-a văzut imediat după 1989.

O altă problemă a anilor ‘90 a fost lipsa permanentă de valută şi de finanţare extrenă.

„În 1989, în fondul valutar al statului care era la Bancorex, singura bancă ce putea face operaţiuni externe, erau 1,469 miliarde de dolari, ştiu bine aceste cifre, pentru că eram directorul general al direcţiei de contabilitate. Din acest fond se puteau face plăţi externe numai cu aprobarea expresă a lui Ceauşescu. După 1989 plăţile valutare au fost aprobate de CPUN, conducerea provizorie a României, iar această rezervă valutară s-a epuizat foarte repede, pe importuri necesare sau mai puţin necesare. Plus că economia s-a prăbuşit, nimeni nu mai producea nimic, deci nici nu mai aveam ce să exportăm ca să încasăm valută. Pe lângă faptul că această rezervă valutară s-a consumat foarte repede, s-a mai creat şi o datorie de 888 de milioane de dolari, pe care cineva trebuia să o plătească. În final, BNR şi-a asumat această plată.“

În primii ani după căderea comunismului, din cauza sistemului centralizat şi a haosului creat, economia României s-a prăbuşit, întreprinderile statului nu mai ştiau încotro s-apuce pentru că nimeni nu le mai spunea ce să facă, contractele bune au fost preluate de noii capitalişti, iar apoi a urmat o devalizare totală.

Inflaţia ajunsese la 300%, iar creşterea cursului leu/dolar era practic de neoprit.

„Creşterea inflaţiei şi a cursului valutar a fost mai degrabă rezultatul evoluţiei economiei, a prăbuşirii ei, şi nu invers“, spune Gheţea.

Au fost multe momente tensionate în economie cu impact asupra sistemului bancar, ceea ce a avut influenţă în businessul care se forma şi în modul cum investitorii străini percepeau România.

„Ţin minte şi acum data de 14 februarie 1997, când premierul Victor Ciorbea a venit cu raportul de activitate după 100 de zile de la preluarea guvernării. Între altele, el a anunţat şi liberalizarea cursului şi a pieţei valutare. A doua zi, cursul a crescut de la 5,932 lei pentru un dolar la 7,764 lei pentru un dolar şi nu a mai scăzut de acolo. Iar rata Lombard de la BNR, de unde ne împrumutam noi, a crescut de la 50% la 674%.“

Au fost vremuri complicate pentru economie, pentru bănci şi pentru firme, care trebuia să opereze cu aceste cifre.

Într-o economie atât de volatilă, cu reforme care începeau şi se opreau din motive politice, investiţiile străine au venit mult mai greu decât în celelalte foste ţări comuniste - Polonia, Ungaria, Cehoslovacia -, plus că tot timpul era prezentă retorica „Nu ne vindem ţara!“.

În 1998 a venit criza din Rusia, care a avut un impact semnificativ asupra României, mai ales în privinţa finanţării externe.

Băncile străine au intrat timid pe piaţa românească, întâi a venit grupul elen Alpha Bank cu Banca Bucureşti, apoi ING, apoi ABN Amro şi ulterior au venit şi celelalte grupuri bancare.

„Dar odată ce au venit, aceste grupuri bancare internaţionale nu au mai plecat, deşi au mai fost crize, pentru că au găsit o piaţă unde pot să facă business şi unde pot să câştige. Cine a plecat a făcut-o din alte motive, schimbri la nivel strategic, la nivel de grup, nu din cauza pieţei din România.“

Gheţea îşi aminteşte perioada 1998, 1999, 2000, când România nu mai avea valută, nu mai găsea finanţare externă, iar pieţele externe se aşteptau ca în orice moment să intrăm în incapacitate de plată, ceea ce ar fi fost o dramă. Lucrând la Bancorex, Gheţea a trăit şi episodul din 1982, când Ceauşescu a declarat încetare de plăţi externe.

În 1998/1999 am avut mai multe momente tensionate.

„În 1998/1999, când eram în colaps, fără finanţare externă şi toţi se aşteptau ca România să intre în încetare de plăţi, guvernatorul Isărescu a chemat băncile străine de pe piaţă şi le-a spus că BNR are nevoie de bani, că trebuie să susţină această ţară în care vor să facă business. În câteva minute s-au strâns 105 mil. dolari. Fiecare a spus, eu vin cu 5 mil. dolari, eu dau 10 mil. dolari, eu vin cu 20 mil. dolari. Nimeni de la masă nu a spus nu. Apoi, BNR a avut nevoie de 160 mil. dolari, imediat s-au subscris 200 mil. dolari. Aşa s-a trecut acea perioadă critică“.

El spune că după acel episod, când nicio bancă străină nu a refuzat să pună bani pe masă, şi-a dat seama de potenţialul pieţei bancare din România şi cum văd grupurile bancare interna­ţionale evoluţia economiei României, ceea ce s-a confirmat ulterior.

Curăţenia sistemului bancar de creditele neperformante de la Bancorex şi Banca Agricolă, care ajunsese la 40% din sistem, şi anunţul că România va intra în Uniunea Europeană şi NATO au dat un nou suflu pieţei bancare, băncile străine viind cu miliarde şi miliarde de euro pentru a-şi finanţa operaţiunile în creştere.

Eu cred că după 2005 sistemul bancar din România s-a apropiat de un nivel european, poate nu atât de sofisticat, dar din perspectiva operaţiunilor, produselor şi a serviciilor, nu eram cu nimic mai prejos decât Ungaria sau Polonia. Faptul că nu am fost atât de sofisticaţi, că BNR a avut o politică conservatoare şi că nu am avut produse de tip credite subprime ne-a ajutat şi în criza din 2008. Deşi imediat după 1990 au apărut mai multe bănci private, o parte dintre ele au falimentat câţiva ani mai încolo - de exemplu Banca Dacia Felix, BankCoop, Banca Turco-Română, Banca Română de Scont, Banca Albina etc.

„S-au făcut fraude grosolane, pe lângă faptul că a fost şi un prost management.“

Aproape toate aceste bănci erau folosite de către acţionari pentru a-şi finanţa alte operaţiuni, fără a mai da banii înapoi.

Cea mai mare excepţie este legată de Banca Transilvania, care prin faptul că a avut un mangement bun şi nu s-a confruntat cu fraude, a reuşit să devină acum prima bancă din România.

În ciuda faptului că din anul 2000 economia a crescut de 5 ori la nivel de PIB şi s-au creat sute de mii de afaceri noi, România este în continuare subbancarizată, ponderea activelor bancare în PIB fiind de sub 50%.

„Este adevărat, dar trebuie să ne uităm şi la mentalitatea de la noi. Încă sunt foarte multe persoane care încă nu sunt clienţi ai băncilor. Sunt companii care deşi au un cont bancar nu au foarte multe operaţiuni prin intermediul băncilor. La noi există o angoasă în a alucra cu sistemul bancar. De asemenea, performanţa economiei nu asigură suficienţi clienţi bancabili, noi am da credite, dar nu avem cui. Clienţii nu pot demonstra prin cifre, prin cash-flow, că au un business sustenabil, din care să-şi plătească creditele. Ca român, bineînţeles că mă gândesc că trebuie să facem mai mult, noi, băncile. Dar în acelaşi timp, noi avem şi limitări, trebuie să respect regulamentele pentru acordarea unui credit şi trebuie să am o politică prin care să îmi minimizez riscul.“

El spune că venirea băncilor străine în România a fost bună, iar faptul că deţin o pondere atât de mare în sistem a ajutat România atunci când a venit criza, atunci când am avut momente dificile.

O bancă străină are un grup financiar puternic în spate, care priveşte lucrurile pe termen lung. O bancă ce are în spate investitori din alte domenii se sperie mai uşor atunci când sunt crize şi nu au capacitatea de a le gestiona.

El a dat exemplu criza de acum un deceniu, când băncile străine au adus peste 4 miliarde de euro în capital pentru a susţine operaţiunile din România.

Pentru această criză, tot sistemul bancar este mult mai bine pregătit, ceea ce va permite economiei şi companiilor să-şi revină poate mai repede.

El spune că această conlucrare pe care au avut-o băncile cu BNR de-a lungul anilor a făcut ca România să evite un colaps financiar.

Eu spun că s-au făcut multe lucruri în sistemul bancar, poate nu atât de repede cum ne-am fi aşteptat, dar s-au făcut, iar acum avem un sistem bancar bun, care poate finanţa economia.

De 30 de ani Banca Naţională este condusă de Mugur Isărescu. Nu este prea mare această perioadă?

„Gândiţi-vă ce-ar fi fost dacă am fi schimbat guvernatorul, chiar şi cum se schimbă viceguvernatorii (la 5 ani). Problemele pe care le are BNR nu se pot învăţa de pe o zi pe alta. Faptul că am reuşit să avem un sistem bancar european s-a datorat şi faptului că a existat o continuitate în gândirea BNR. Eu nu cred că toată lumea ar fi avut această capacitate a guvernatorului Isărescu de a gestiona problemele care au fost în cei 30 de ani. Eu spun că pentru România a fost un plus şi a împins lucrurile într-o direcţie corectă.“

Dacă în 1998/1999 BNR nu mai a­vea rezerve valutare, iar România era la un pas să intre în încetare de plăţi, acum re­zervele valutare au ajuns la 32,5 mil­iarde de euro, în condiţiile în care, în luna septembrie Ministerul Finanţelor a rambursat un împrumut de 2,1 miliarde de euro. Iar acest lucru nu s-a văzut deloc pe piaţa valutară, spre deosebire de acum 20 de ani, când cursul creştea cu 10% într-o zi pentru că toată lumea se aştepta ca România să intre în colaps.

 

Ce s-a mai scris despre ultimii 30 de ani de sistem bancar din România

► Cum a ajuns Isărescu guvernator al BNR acum 30 de ani

► Adrian Vasilescu: Timpul era grăbit atunci

► Cei doi oameni care l-au adus pe Isărescu la BNR

► Cum arăta economia României în anii ’90, după prăbuşirea comunismului

► Vasile Secăreş

„După 30 de ani“

► Adrian Vasilescu: Economia de piaţă intră... în piaţa banilor

► Dan Pascariu: De-a lungul celor trei decenii, prin deciziile de politică monetară şi valutară luate, BNR a ţinut locul guvernelor astfel încât România să nu colapseze

► Adrian Vasilescu: Un Bundesbank într-o ţară ca România?

► „30 de ani de provocări şi reforme în sistemul bancar din România“

► Nicolae Dănilă, fostul preşedinte al BCR, dezvăluie pentru prima dată momentele dramatice prin care a trecut Bancorex la finalul anilor ‘90, care dacă ar fi fost lichidată aşa cum voiau agenţiile internaţionale, ar fi declanşat o criză în lanţ cu efecte asupra României şi întregii economii