Început de toamnă cu deficit temperat de lichiditate, dar cu presiuni pe cursul valutar. Septembrie, prima lună în care BNR nu a mai cumpărat titluri de stat de pe piaţa secundară după cinci luni de achiziţii

Autor: Claudia Medrega 07.10.2020

♦ Presiunile pe cursul de schimb din septembrie au impus un control mai strâns al lichidităţii, iar BNR nu a mai făcut achiziţii de titluri de stat ♦ Unele bănci au avut deficit de lichiditate în septembrie, însă au existat şi bănci cu excedent care au apelat la facilitatea de depozit pe o zi oferită de BNR ♦ Suma cerută de bănci de la BNR la facilitatea de urgenţă Lombard a ajuns la 217,3 mil. lei.

Deficitul de lichiditate a per­sistat pe piaţa bancară lo­cală, însă luna septembrie a adus o continuare a tem­pe­rării deficitului, vizibilă şi în lunile de vară, unele bănci care au rămas fără lei apelând la împrumuturi de la banca centrală atât prin operaţiuni repo bilaterale, cât şi prin credite de urgenţă de la BNR pe o zi, prin facilitatea Lombard.

Septembrie a fost prima lună în care BNR nu a mai cumpărat titluri de stat de pe piaţa secundară, după cinci luni consecutive de achiziţii, în condiţiile în care a existat o anumită presiune pe cursul de schimb leu/euro, care a atins maxim istoric după maxim istoric, astfel că lichiditatea a trebuit să fie controlată mai strâns. Deprecierea leului din septembrie, până la vârful de 4,8750 lei/euro, a venit atât într-un context regional, cât şi în condiţiile discuţiilor din Parlament privind majorarea pensiilor cu 40%.