Momentul aşteptat de fanii Apple: Noul iPhone ar putea fi prezentat peste câteva zile

Autor: Dorin Oancea 07.10.2020

Apple ar puteaa să prezinte noul iPhone săptămâna viitoare, în condiţiile în care a trimis invitaţii pentru un eveniment în 13 octombrie. Invitaţia spunea „Bună, viteză”, anunţă CNN.

Compania ar putea să anunţe iPhone 12 cu capacităţi 5G, care să genereze un „superciclu” de actualizări ale dispozitivului, ceea ce ar putea determina mai mulţi oameni decât de obicei să cumpere noul dispozitiv.

Apple anunţă de obicei noi iPhone-uri în septembrie, dar anul acesta lansarea a fost întârziată după ce pandemia de coronavirus a afectat lanţurile de aprovizionare. Apple a anunţat anterior că noile iPhone-uri vor fi livrate puţin mai târziu decât de obicei anul acesta.

Realizarea unui iPhone 5G ar putea îmbunătăţi serviciile digitale Apple, cum ar fi Apple TV +. În timp ce iPhone-urile au fost de obicei cel mai mare motor de vânzări Apple, compania se bazează din ce în ce mai mult pe servicii pentru a-şi diversifica vânzările.

Apple a întârziat oarecum în competiţia 5G, pentru că noul său telefon se va alătura unei liste în creştere de opţiuni de la Google, Motorola, Samsung, Huawei, LG şi altele.

Luna trecută, Apple a prezentat noi ceasuri Apple, iPad-uri şi un nou serviciu de abonament fitness.