Cum arată evoluţia principalilor indicatorii ai OMV Petrom în T3/2020: producţie de hidrocarburi în scădere cu 5,9% şi un preţ mediu realizat la ţiţei mai mic cu 32,7% faţă de T3/2019. Vânzările totale de produse rafinate au scăzut cu 7,38%

Autor: Cristina Bellu 08.10.2020

OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai valoroasă companie de la Bursa românească şi primul emitent din prima ligă bursieră a înregistrat în al treilea trimestru al anului 2020 o scădere cu 5,98% a producţiei totale de hidro­carburi faţă de T3/2019, până la 141,3 mii de barili petrol pe zi, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza indicatorilor operaţionali-cheie publicaţi la BVB.

Pe segmente, producţia de ţiţei şi condensat în T3/2020 a fost de 68,8 mii bep/zi, în scădere cu 2,96% faţă de al treilea trimestru din 2019, în timp ce pro­ducţia de gaze naturale a scăzut cu 8,69%, până la 72,5 mii bep/zi.

Volumul total de vân­zări de hidrocarburi în T3/2020 a marcat o scădere de 6,25%, până la 133,3 mii bep/zi.

Pe de altă parte, preţul mediu realizat la ţiţei a scăzut cu 32,78% de la an la an, la 36,29 dolari pe baril în T3/2020.

Evoluţia indicatorilor operaţionali ai Petrom este strâns legată de preţul mediu al ţiţeiului Brent, care a înregistrat o scădere de 30,7% în perioada analizată, de la 62 dolari pe baril în T3/2019 la 42,94 dolari pe baril în T3/2020.

Pe partea de Downstream Oil, acolo unde sunt înregistrate rezultatele din comercializarea produselor petroliere, vânzările totale de produse rafinate au scăzut cu 7,38% în T3/2020 faţă de T3/2019, până la 1,38 milioane de tone, în contextul în care rata de utilizare a rafinăriei a fost de 89% (faţă de 99% în T3/2019), iar indicatorul marja de rafinare a scăzut de la 6,46 dolari pe baril în al treilea trimestru al anului 2019 la 0,94 dolari pe baril în aceeaşi perioadă din 2020.

Pe divizia Downstream Gas, acolo unde sunt cumulate vânzările de gaze şi energie, rezultatele pentru T3/2020 indică o diminuare cu 17,2% a vânzărilor de gaze către terţi, până la 9,28 TWh faţă de perioada similar a anului trecut, în timp ce producţia netă de energie electrică a fost de 1,31 TWh, faţă de 1,00 TWh în T3/2019.

OMV Petrom (SNP) a raportat un profit net de 867 milioane de lei în prima jumătate din 2020, în scădere cu 56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi afaceri de a 10 mld. lei, minus 11%.