Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, îi cere premierului să demisioneze

Autor: Petru Mazilu 10.10.2020

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, îi cere premierului Ludovic Orban să demisioneze după ce şeful Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a fost verificat în cadrul unui dosar de fals intelectual, aceasta fiind o problemă de securitate naţională.

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, i-a cerut premierului Ludovic Orban să-şi asume numirea în fruntea unei instituţii importante a „unui falsificator”.

„Premierul Orban trebuie să îşi asume prin demisie, numirea, prin Hotărârea de Guvern nr. 746/3.09.2020, în fruntea Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a unui falsificator care să controleze tranzacţiile financiare ale României. Să nu uităm că începând cu luna ianuarie a acestui an, Oficiul are atribuţii de monitorizare şi blocare în timp real a tranzacţiilor financiare asupra cărora există suspiciuni de spălare de bani sau finanţare a terorismului”, a declarat Robert Cazanciuc.

Cazanciuc a mai spus că numirea într-o poziţie cheie a unei persoane asupra căreia planează mari suspiciuni reprezintă o problemă de securitate naţională.

„De ce s-a făcut o astfel de numire şi în ce măsură situaţia a afectat interesele şi parteneriatele strategice ale României? Numirea în fruntea unei instituţii cheie a statului român a unei persoane percheziţionate astăzi pentru fals intelectual, reprezintă o problemă de securitate naţională”, a precizat preşedintele interimar al Senatului.

Laurenţiu Baranga a fost numit în funcţia de preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor pe 4 septembrie. Înainte de fi numit şef al ONPCSB, Laurenţiu Baranga a fost vreme de 11 ani director adjunct al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS). Joi, el a demisionat după ce a fost acuzat că şi-ar fi falsificat documentele de studii pentru a obţine funcţii.