Ungaria devine producător de Remdesivir, medicamentul principal în tratarea COVID-19

Ziarul Financiar 10.10.2020

Autorităţile maghiare au anunţat, vineri, că Ungaria va începe dezvoltarea propriei linii de Remdesivir, alături de compania farmaceutică Richter. Până la finalul lunii octombrie, medicamentul va fi disponibil în suficiente doze astfel încât să trateze peste 800 de pacienţi. 

Produsul a fost testat pe 250 de pacienţi şi până la finalul lunii octombrie, medicamentul va fi disponibil în suficiente doze ca să trateze peste 800 de pacienţi, a anunţat Secretarul de Stat, József Bódis. Guvernul Ungariei a contribuit cu o finanţare de 1.1 milioane de euro.

József Bódis a adăugat că medicamentul antiviral Favipiravir este următorul pe lista medicamentelor cu dezvoltare proprie.

Guvernul Ungariei a susţinut încă de la începutul pandemiei, din luna martie, o serie de proiecte care au ca scop dezvoltarea mai multor medicamente şi instrumente de combatere a coronavirusului. Pentru astfel de proiecte, Guvernul e pregătit să investească peste trei miliarde de forinţi.