Francois Coste, CEO Groupama Asigurări: Este evident că segmentul de sănătate va fi prioritar în perioada următoare. Liniile de business viaţă şi sănătate vor înregistra creşteri semnificative

Autor: Mircea Nica 14.10.2020

„În ciuda unui mediu nefavorabil, am înregistrat o creştere de 3,3% a veniturilor în primele 8 luni. În afară de auto (RCA şi CASCO), creşterea a fost semnificativă, de 11%. Segmentele care s-au evidenţiat cu precădere au fost cele de viaţă şi sănătate, cu o creştere de 23%“, susţine şeful Groupama Asigurări.

Groupama Asigurări, sucursala locală a grupului francez cu acelaşi nume, are în plan dezvoltarea portofoliului şi adaptarea la situaţia actuală, ceea ce înseamnă o concentrare pe segmentul asigurărilor de viaţă şi sănătate, acestea fiind preconizate să aibă creşteri semnificative, susţine Francois Coste, director general al Groupama Asigurări.

„Continuăm să lansăm produse şi servicii simple şi relevante pentru clienţii noştri, reuşind, astfel, să ne consolidăm poziţia de lider pe liniile de business profitabile. În ceea ce priveşte piaţa asigurărilor, estimările noastre sunt conservatoare. Volumul subscrierilor pe liniile nonauto a continuat să crească, însă, segmentul auto (RCA şi CASCO) nu a ţinut ritmul cu celelalte. La nivelul pieţei, liniile de business viaţă şi sănătate vor înregistra creşteri semnificative. Acest trend va apropia structura pieţei din România de cea a pieţelor vestice, unde predomină asigurările facultative, mai ales cele de viaţă“, a declarat Francois Coste pentru ZF.