Cum a câştigat teoria licitaţiei Premiul Nobel pentru economie

Paul Milgrom şi Robert Wilson, câştigătorii Premiului Nobel pentru  economie din acest an, au transformat prin lucrările lor modul în care ţările alocă resurse în interesul public, scrie Tim Harford, editorialist la Financial Times.

Licitaţiile au apărut cu multă vreme în urmă. Cu aproape 2.500 de ani în urmă, istoricul Herodot descria modul în care bărbaţii licitau pentru cele mai atrăgătoare soţii din Babilon. Acestea au fost fără îndoială reinventate de multe ori pe pieţe.

Economistul William Vickery a împărţit un Premiu Nobel în 1996 în parte pentru lucrările sale privind teoria licitaţiei. Însă lucrările acestuia nu le oferă economiştilor instrumentele pentru analizarea problemelor complexe de design practic ale licitaţiilor.

Aici au intervenit Robert Wilson şi fostul său student Paul Milgrom, profesorii de la Stanford care au împărţit Premiul Nobel în ştiinţe economice „pentru îmbunătăţiri aduse teoriei licitaţiei şi inventarea de noi formate de licitaţii“.

Dincolo de frumuseţea teoriei licitaţiei, motivul pentru care aceasta contează este că guvernele au apelat la licitaţii în ultimele decenii pentru a aloca resurse, printre care drepturi de exploatare forestieră, de explorare minerală şi drepturile de a utiliza spectrul de frecvenţe radio pentru televiziune sau telefoane mobile.

Alternativa, acordarea resurselor ieftin celui care vine cu cea mai plauzibilă poveste, oferă unele avantaje atât pentru cumpărători, cât şi pentru politicieni, dar nu este mai deloc în interesul public.

O licitaţie cu un design foarte bun obligă ofertanţii să dezvăluie adevărul despre propriile estimări ale valorii premiului. În acelaşi timp, licitaţia împărtăşeşte informaţia respectivă celorlalţi ofertanţi.

Joshua Gans, fost student al lui Milgrom, în prezent profesor la Universitatea din Toronto, îi laudă pe cei doi câştigători din acest an pentru spiritul lor practic.

Munca lor teoretică este impresionantă, arată acesta „însă cei doi au realizat că atunci când lumea devine prea complexă, nu ar trebui să adere la demonstrarea unor teoreme stricte“.

Licitaţiile continuă să fie utilizate pentru alocarea de resurse deficitare, existând un amplu potenţial de a le utiliza pe viitor, de exemplu în alocarea drepturilor de a emite dioxid de carbon, în emiterea unei decizii privitoare la ce proiecte de mediu ar trebui să primească subvenţii sau în a furniza credite ale băncilor centrale către sistemul bancar în vremuri grele, scrie editorialistul Financial Times.

Şi nu numai guvernele folosesc licitaţiile. De câte ori căutăm ceva pe Google, reclamele care apar împreună cu rezultatele sunt acolo pentru că au câştigat o licitaţie complexă. Licitaţiile au ajutat la alocarea infrastructurii pe baza căreia funcţionează internetul, iar acum ajută la alocarea atenţiei noastre.