Jean Richard de Latour, CEO al Carrefour România: E loc de dublarea industriei alimentare locale. Nu se pot produce în România banane, dar pe legume-fructe şi pe bunuri de larg consum se poate creşte
Astăzi industria alimentară este evaluată la 50 mld. lei, conform celor mai recente date ale ZF.
Jean Richard de Latour, executivul francez care conduce operaţiunile locale ale Carrefour, spune că există loc de creştere şi chiar dublare a industriei alimentare locale. Mai mult, el adaugă că industria lactatelor poate fi un exemplu pentru alte sectoare, dat fiind că producţia locală de lapte, iaurt ori brânză asigură cea mai mare parte a consumului intern de profil. Astfel, pe segmente precum fructe şi legume, dar şi altele ale pieţei bunurilor de larg consum e loc de dezvoltare de fabrici noi sau deja existente.
„E loc de dublarea industriei alimentare locale. Nu se vor putea produce aici banane, dar pe legume-fructe şi pe bunuri de larg consum se poate creşte. Industria lactatelor e un exemplu“, spune el.
Astăzi industria alimentară este evaluată la 50 mld. lei conform celor mai recente date ale ZF, iar o dublare e posibilă doar cu investiţii masive din partea actorilor economici. O astfel de iniţiativă ar permite ca materia primă să fie procesată local şi firmele româneşti să aducă valoare adăugată. Fructele de pădure din România sunt exportate ca materie primă în Germania, unde sunt folosite la producţia de gem. Apoi, România importă acele gemuri realizate cu materia primă locală şi consumatorii ajung să plătească plusvaloarea lor.
Când vine vorba de parteneriate cu producători locali, executivul de la Carrefour spune că e mult de muncă în spate, de la a găsi parteneri şi până la schimba modelul de funcţionare al magazinelor. Compania are spre exemplu buyeri regionali care aduc unele produse întâi în magazinele din zonă şi apoi, dacă există cerere şi volumele necesare, şi la nivel naţional.
„Încercăm să găsim cât mai mulţi furnizori locali pentru că astfel suntem şi competitivi când vine vorba de preţ. Costul transportului e mult mai mic“, spune Jean Richard de Latour despre dorinţa de a dezvolta parteneriate pe zona de marcă privată, dar nu numai.
În ceea ce priveşte apetitul românilor pentru „made in Romania“, el spune că există interes, dar trebuie urmărit întreg drumul, de la intenţie (de cumpărare), la realitate (la raft).
Carrefour are un total de 360 de magazine în România sub mai multe formate - hipermarketuri, supermarketuri, proximitate, discount şi online. La nivel de grup, Carrefour a obţinut anul trecut afaceri cumulate de peste 11,5 mld. lei.