Business Insights cu PwC România. Dinu Bumbăcea şi Gabriel Voicilă, PwC România: Sectorul de IT ar putea să ajungă la o contribuţie de 12% în PIB în următorii 5-7 ani. „În absenţa transformării digitale, PIB-ul va scădea”

Autor: Ramona Cornea 14.10.2020

În următorii 5-7 ani, sectorul de IT din România ar putea ajunge la o contribuţie între 10% ş 12% în PIB, iar absenţa transformării digitale ar putea duce la o scădere a Produsulu Intern Brut al ţării, spun Dinu Bumbăcea, Partener, Lider Consultanţă pentru Afaceri, PwC România şi Gabriel Voicilă, Partener Tehnologie, PwC România.

”În ceea ce priveşte pregătirea tehnică a oamenilor din România, ea este una bună, peste media europeană şi putem să capitalizăm aici. Contribuţia acestui sector la PIB ar putea să fie cel puţin dublă faţă de cât este în momentul de faţă pentru că avem oameni bine pregătiţi, care sunt apreciaţi în afara ţării. Deci 10%, 11% sau 12% din PIB ar trebui să fie o ţintă realizabilă pentru tehnologia informaţii în următorii 5-7 ani”, a spus Gabriel Voicilă în cadrul emisiunii Business Insights cu PwC România.

Dinu Bumbăcea subliniază că nici restul sectoarelor economice nu au ajuns la adevăratul lor potenţial de creştere.

”În absenţa transformării digitale, PIB-ul va scădea pentru vor fi business-uri care vor înceta. Lăsând la o parte contribuţia sectorului IT, care este subdimensionată având în vedere capabilităţile pe care le avem şi nevoia de digitalizare din România, nici restul sectoarelor economice nu şi-au eliberat potenţialul de creştere pe care îl au cu adevărat”, a spus el în cadrul aceleiaşi emisiuni.