Investiţie de 148 mil. euro inaugurată la Braşov în plină pandemie: AFI deschide pe 21 octombrie un centru comercial şi două clădiri de birouri. Suprafaţa închiriabilă ajunge în total la 45.000 de metri pătraţi

Autor: Alina-Elena Vasiliu 15.10.2020

Dezvoltatorul israelian AFI Europe deschide oficial pe 21 octombrie 2020 proiectul mixt AFI Braşov, potrivit unei invitaţii de presă. AFI Braşov constă în două clădiri de birouri, dar şi un centru comercial. Suprafaţa închiri­abilă ajunge în total la 45.000 de metri pătraţi. Investiţia totală în proiect, incluzând centrul comercial şi prima clădire de birouri, se ridică la apro­ximativ 148 milioane euro, potrivit datelor transmise de oficialii companiei.

Proiectul din Braşov al investitorilor de la AFI Europe este cea mai amplă dezvoltare imobiliară a cărei livrare este aşteptată pentru restul acestui an.

Mallul din proiectul aflat în Braşov va fi al treilea centru comercial din portofoliul dezvoltatorului israelian, care mai deţine şi AFI Cotroceni în Bucureşti, dar şi AFI Ploieşti. În plus, AFI mai deţine şi aproximativ 92.000 de metri pătraţi de birouri în proiectele AFI Park şi AFI Tech Park din Bucureşti.